În misterioasa zonă a Munţilor Buzăului se mai găseşte un monument arhaic, incredibil, de care puţini vorbesc: Zidul Uriaşilor, de o înălţime de circa 6 metri, aflat la izvoarele pârâului Câlnău, într-o zonă izolată şi greu accesibilă. Pentru a ajunge aici, se pleacă din satul Bisoca pe DC161, prin satele Baltagari şi Sările, apoi trebuie luat la stânga pe drumul care merge prin munţi spre Dealu Sării şi Jitia. După aproximativ 1 km se află o altă bifurcaţie: înainte (nord) drumul iese la Jitia, iar la dreapta se coboară spre Valea Salciei. De aici, se face la dreapta, cale de 500 de metri, apoi se trece de două serpentine, iar de la terminarea ultimei curbe, pe partea dreaptă, există o potecă discretă care conduce în urcuş continuu (circa 15 minute), spre Zidul Uriaşilor.
Zidul este înalt de 6 metri şi lat de circa 1 metru, fiind format din bucăţi mari de rocă ce nu se gasesc în zonă, bine şlefuite, dând astfel impresia că a fost construit de mâna omului. În tradiţia populară a zonei, se spune că zidul ar fi fost construit acum 600 de ani de fiul cel mic al Babei Vrâncioaia. Legenda Babei Vrâncioaiei cred că vă este cunoscută: se spune că Ştefan cel Mare, după ce-a pierdut o bătălie împotriva otomanilor, a rătăcit de unul singur prin Munţii Vrancei până la Valea Putnei. Timp de zile întregi, el n-a întâlnit pe nimeni, până ce a dat de o casă din Dumbrava Bârseştilor, care era locuită de o bătrână, Tudora Vrîncioaia, căreia i-a cerut să-i ofere adăpost peste noapte, fără a-i spune că este însuşi domnitorul Moldovei. Însă, ulterior, bătrâna şi-a dat seama că el este Ştefan cel Mare, şi ea a fugit până la stâna din valea satului unde se aflau cei şapte feciori ai săi: Bodea, Spirea, Negrilă, Spulber, Bârsan, Pavel şi Nistor. Cei şapte feciori zdraveni au aflat păţania mamei şi, la sfatul bătrânei, au plecat să adune oaste din rândul ţăranilor din colţurile Vrancei pentru a porni din nou lupta cu turcii. A doua zi, când s-a trezit Ştefan şi bătrâna a deschis uşa casei, zări şiruri de oastaşi înarmaţi în frunte cu cei şapte feciori ai gazdei sale.
Revenind la Zidul Uriaşilor… o altă legendă mai spune că zidul ar fi fost construit de uriaşi, fiinţe mitice care vieţuiau în aceste zone cu milenii în urmă. Dar oare care să fie adevărul?