Deși valorile creștine conţin germenii unor transformări radicale, la nivel social acest lucru pare greu sesizabil. Sărăcia se amplifică, iar nedreptăţile atentează chiar la fundamentul democraţiei. Vocea creștină pare să fie evadat din forum. Să îi lipsească oare caracterul profetic?
Acţiune, nu doar rugăciuni
Constatarea inconsistenţei implicării creștine a determinat Organizaţia Christian Aid să pună la dispoziţia celor interesaţi o nouă resursă. Intitulată „Biserica profetică”, această resursă este un material scris care urmărește să inspire bisericile să se implice activ în favoarea celor săraci, informează Christian Today. Speranţa editorilor este că se va forma o nouă generaţie de creștini care nu se vor limita doar la rugăciuni, ci vor avea iniţiative prin „campanii, lobby și proiecte pentru ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ așa cum este în ceruri”. Cu alte cuvinte, se așteaptă apariţia unor biserici profetice în lumea de astăzi așa cum au existat și în trecut.
Broșura de 48 de pagini evidenţiază rolul pe care biserica l-a jucat în desfășurarea sa istorică. William Carey este unul dintre cei evidenţiaţi pentru activitatea sa în India. El a fost interesat nu doar de „salvarea sufletelor”, ci a avut acţiuni de pionierat şi în domenii sociale. Nigel Tween, director al Regents Theological College, scrie în prefaţa broșurii: „Mulţi dintre noi apreciază teologia justiţiei sociale, dar nu și o teologie de advocacy sau acţiuni prin intermediul cărora să fie abordate cauzele profunde ale sărăciei și nedreptăţii.”
În opinia editorului, efectele tăcerii se resimt și sunt rezultatul unei escatologii înguste și a unei abordări teologice care „este prea puţin preocupată de o lume, care oricum va dispărea”. Însă cum ar fi arătat această lume dacă Wilberforce nu ar fi vorbit împotriva sclaviei, Desmond Tutu nu ar fi atacat apartheidul sau Martin Luther King nu și-ar fi exprimat visul său despre egalitate? O singură vizită în Uganda l-a ajutat pe editor să înţeleagă că ceea ce se impune astăzi nu este mila creștină, ci dreptatea socială. În opinia sa, acesta este un răspuns vizionar pentru problemele contemporane.
Biserica, între cer și pământ
O perspectivă de acest gen asupra creștinismului poate părea ciudată pentru o mare parte a segmentului creștin. Și greu de acceptat. În opinia unor lideri religioși, o implicare în mecanismele de funcţionare ale status-quo-ului este riscantă, deoarece biserica ar putea deveni un fel de ONG care să fie mai mult preocupată de activismul social. Însă la fel de riscant este ca biserica să devină un monolit care să se manifeste ca și cum interesele ei ar trebui să graviteze doar în sferele cerești.
Tocmai în privinţa unor reforme profunde apar dificultăţile de raportare ale creștinilor faţă de societate. Teologul Calvin B. Rock, doctor în etică religioasă, consideră că problema pentru biserica de astăzi este aceea de a reconcilia aspectul dreptăţii sociale cu misiunea sa evanghelică. Una este asociată mai mult cu treburi mundane, cealaltă are preocupări preponderent celeste. S-a creat astfel o perspectivă dualistă care nu își are sorgintea în Biblie.
Într-un articol publicat la Adventist Biblical Research Institute, Rock identifică anumite concepţii care s-au strecurat în creștinism pe ușa din dos a istoriei. O primă influenţă toxică a avut-o filosofia greacă, în special aristotelismul, care a accentuat importanţa gândirii și a contemplaţiei în defavoarea acţiunii. Nici Sfântul Augustin, cu a sa „Cetate a lui Dumnezeu”, nu este străin de introducerea unei note de pesimism și, implicit, a retragerii din sfera seculară.
A venit apoi Renașterea care a acţionat exact invers, etalând un optimism cu privire la progres, însă ca rezultat al raţiunii, și nu al acţiunii sociale. De asemenea, Reforma religioasă a adus un fel de conservatorism creștin, în care credinţa este esenţială, iar împărăţia cerească era prioritară. Iar apelurile lui Luther sau Calvin pentru supunere faţă de autorităţi au dat o lovitură de graţie iniţiativelor de implicare în transformări sistemice.
Și ce ar fi de făcut? Rock face trimitere la aceeași viziune profetică despre biserică. Una care să nu ezite în a face propuneri politice de interes social sau de a oferi educaţie în spirit cetăţenesc. Lobby în instituţii strategice, boicotarea acelor firme care generează nedreptate sau chiar și marșuri pentru semnalarea problemelor existente sunt doar câteva dintre provocările bisericii profetice. Unii ar putea obiecta că acestea deja presupun transformarea bisericii într-o forţă politică. Nu este așa, spune Rock. Ci doar revenirea ei la ceea ce a fost: să semnaleze ce nu funcţionează. Dar pentru aceasta, biserica trebuie să își asume riscuri. Inclusiv ieșirea din confortul interior.
Dincolo de confort
Marșuri? Advocacy și lobby pentru dreptate socială? Par străine spiritului creștin obișnuit să întoarcă și celălalt obraz. Ceea ce conduce la o tăcere nejustificată. Exemple sunt multiple. Câte marșuri împotriva sărăciei iniţiate de biserici creștine au fost văzute în România? Sau câte apeluri adresate politicienilor pentru dreptate socială și diminuarea corupţiei? Nici măcar în contextul unei austerităţi care a lovit în milioane de oameni, în timp ce bogăţia a crescut exponenţial. În schimb, s-au auzit apeluri nenumărate pentru construcţii de noi biserici.
Pe de altă parte, mii de creştini au participat la un marş pentru pace în Pakistan. Alţii au manifestat în New York împotriva armelor de foc. În România s-a manifestat recent împotriva avorturilor. Poate că nu se va rezolva nimic. Important este ca vocea profetică să fie auzită. Și, dacă se poate, pe probleme mai serioase decât cip-urile. Când vom vedea acţiuni similare în chestiuni care ţin de interes general și nu doar de specific confesional?
