Există mai ales o caracteristică a bisericii din Pergam (Apoc. 2:12-17) care iese în evidență: ea locuia într-o cetate unde Satana își avea tronul. Acest lucru este evidențiat în trei moduri diferite. Unul, este menționat mai întâi: „Cunosc lucrările Tale și unde locuiești, chiar și unde este scaunul lui Satana” (13). Doi, este menționat de două ori, atât la începutul versetului 13 (cum a fost deja citat), cât și la sfârșitul acelui verset: „Antipa… a fost ucis printre voi, acolo unde locuiește Satana”. Trei, aceste afirmații sunt unice: unice în scrisorile către cele șapte biserici din Apocalipsa 2-3 și unice în restul Bibliei.
Cheia înțelegerii acestei biserici este geografia ei fizică, în legătură cu geografia demonică (ca să spunem așa). Această geografie ecleziastică și satanică este semnificativă, pentru că locuința diavolului în același oraș în care a locuit această biserică a afectat spiritual congregația.
Deci, ce spune Apocalipsa 2:13 despre prezența lui Satan în Pergam? Mai întâi, diavolul locuia acolo. Fiind un spirit, diavolul nu are nevoie de o casă sau de o bucătărie sau de un pat sau asemenea. Dar se spune că locuiește în Pergam prin aceea că, când nu era în călătoriile sale (Iov 1:7; 2:2; I Pet. 5:8), el a locuit și a locuit acolo. A fost prezent acolo personal mai mult decât oriunde altundeva. Ce loc!
În al doilea rând, nu numai că diavolul a locuit acolo, dar și-a avut chiar tronul acolo. Literal, „scaunul lui Satana” (Apoc. 2:13) este „tronul” lui Satana, arătând guvernarea, domnia și domnia lui. În Pergam, diavolul a exercitat o influență, influență și putere mai mare decât în alte locuri. Diavolul este „dumnezeul acestei lumi” (II Cor. 4:4) prin aceea că majoritatea cetățenilor săi trăiesc și mor în necredință și păcat, slujind și urmându-l astfel pe Satana. Dar în Pergam, el era și mai puternic, ca regele care conducea de pe tronul său invizibil.
Vă puteți imagina ce lucruri ar putea pretinde unii oameni despre astfel de remarci astăzi: „Nu este corect din punct de vedere politic să spunem asta! Acest lucru ar putea afecta economia lui Pergam prin alungarea oamenilor din oraș! La ce se gândea John spunând așa ceva? El ar trebui să fie un apostol! Unde este dragostea!” Dar acestea sunt cuvintele Scripturii: „Cunosc faptele Tale și unde locuiești, unde este scaunul lui Satana… unde locuiește Satana” (Apocalipsa 2:13). Acestea sunt cuvintele lui Isus Hristos (12) și ale Duhului Sfânt (17).
În al treilea rând, diavolul care a locuit și a avut tronul său în Pergam este numit de două ori „Satana” (sau oponent) în Apocalipsa 2:13. Aceasta este ideea: acel spirit malign care este capul tuturor demonilor este deosebit de prezent și puternic în Pergam, pentru a se opune împărăției și cauzei lui Isus Hristos acolo mai înverșunat decât celelalte șase biserici din Apocalipsa 2-3 și mai mult decât este. obişnuit în istoria bisericii creştine.
Unii moderni corecti din punct de vedere politic ar putea obiecta: „Dar asta îl demonizează pe Pergam! Nu ar putea stârni violența împotriva oamenilor și a locurilor din oraș?” Nu! Creștinii trebuie să facă bine și să se roage pentru dușmanii lor (Matei 5:44), nu să-l urmeze pe Satana făcându-le rău sau vandalizandu-le proprietățile. Afirmând că Satana locuiește și domnește din Pergam, Isus Hristos explică originea relelor cu care se confruntă biserica. Cuvântul Său, „sabia ascuțită cu două tăișuri” (Apoc. 2:12) care iese „din gura Lui” (1:16), este foarte ascuțit împotriva diavolului și a păcatului și îi cheamă pe toți oamenii la pocăință!
Deci, ce a fost la Pergam care indică faptul că Satana își avea locuința și tronul acolo sau că el era deosebit de prezent și puternic acolo?
Pergam a slujit mulți idoli, precum Zeus, Dionysius, Atena și alții. Avea multe temple și altare. Dar acest lucru nu l-a marcat drept tronul lui Satan, deoarece toate cetățile păgâne din Imperiul Roman la acea vreme se închinau idolilor, inclusiv celelalte orașe menționate în Apocalipsa 2-3.
Proeminența venerării lui Esculapius sau Asclepius ca salvator, vindecător și păstrător a făcut Pergamul distinctiv în această privință. Asclepius era un zeu al vindecării și al sănătății. Avea un templu impresionant, ale cărui ruine pot fi vizitate astăzi în Pergam. Oamenii obișnuiau să doarmă în acel templu cu ideea că Asclepios le va da un vis care să fie interpretat de preotul său spunându-le cum să se vindece. Se spunea că izvorul de lângă templu posedă puteri vindecătoare. Devotații aduceau sacrificii sau lăsau cadouri pentru vindecare. Mici părți ale corpului din teracotă care reprezintă zona rănită sau membrul au fost găsite lângă templul lui Asclepius din Pergam. Nu e de mirare că Pergam a fost numită Lourdes-ul lumii antice.
Un animal este asociat în special cu Asclepius: șarpele. Simbolul lui Asclepius este un toiag împletit de șarpe (folosit și astăzi în lumea medicală). La dedicarea templelor lui Asclepius, șerpii erau încurajați să intre în clădire. Fără îndoială, o asemenea ceremonie a avut loc și la Pergam. În onoarea lui Asclepius, un anumit tip de șarpe neveninos a fost adesea folosit în ritualurile de vindecare. Aceștia au fost numiți „șerpi asclepieni”. Se alunecau liberi pe podea în căminele unde dormeau bolnavii și răniții.
Care este analiza creștină a tuturor acestor lucruri? Aceasta este închinarea diavolului printr-un zeu fals, Asclepius, simbolizat de un șarpe. În Apocalipsa 12:9, „balaurul cel mare” sau „diavolul” sau „Satana, care înșală întreaga lume” este numit și „șarpele acela bătrân”. Aceasta este o referire la folosirea de către diavol a unui șarpe în Geneza 3 pentru a o ispiti pe Eva să mănânce fructul interzis. În timp ce moartea și boala au venit prin intermediul diavolului folosind un șarpe, închinătorii lui Asclepius au atribuit vindecarea și conservarea șarpelui. Cât de pervers! Cât de demonic, cât de satanic!
multumim pentru articol