Cercetătorul american, prof. dr. John E. Mack, deţinător al Premiului Pulitzer și profesor de psihiatrie la Universitatea Harvard, a realizat un studiu exhaustiv asupra mărturiilor a 76 de persoane referitoare la întâlnirile lor cu fiinţe extraterestre. Unul dintre cazurile dezvăluite după o şedinţă de hipnoză regresivă este următorul:
Pennsylvania (SUA) – într-o noapte clară de vară, în 1992. Dave (38 de ani) s-a întors acasă la ora două dimineața. Soția lui dormea deja, iar el, fiind neliniștit și neputând adormi, a auzit brusc un scârțâit puternic. La fereastra sa a văzut o făptură feminină într-o rochie neagră. Cu ochii alungiți și migdalați, femeia l-a fixat și l-a hipnotizat.
Femeia l-a condus pe Dave la o navă spaţială aflată la o distanță de 50 de metri de casă. Obiectul rotund avea o cupolă, iar femeia l-a însoțit în interior. Niște creaturi de înălțimea unui metru l-au forțat să se așeze pe o masă. Dave încerca să se apere, dar nu putea mișca. Cu un instrument lung de 1,20 metri, o creatură i-a pătruns mușchiul abdominal, producând sunete în interiorul lui, simțite în tot corpul ca o sondă.
După examinare, creaturile păreau mulțumite. Femeia chiar l-a lăudat. Apoi l-au dus înapoi acasă, dar Dave a rămas cu o cicatrice în formă de seceră pe burtă. Profesorul Mack a concluzionat că mulți oameni răpiți observă cicatrici inexplicabile pe corpul lor. Părinții lui Dave nu își amintesc vreo rană gravă suferită de el în copilărie.